Oferte

Mar18

Copiii deja visează la vacanţă, la timpul liber pe care îl vor avea pentru joacă, dar şi la tabere şcolare. Şi nu mai este mult până când vor ajunge să se bucure de toate aceste clipe minunate.

Şi da! Orice copil trebuie sa trăiască experienţa unei tabere şcolare. Aici are şansa de a vedea locuri noi, de a învăţa lucruri noi, de a se dezvolta emoţional şi social. O tabără şcolară este o experienţă unică, o confruntare cu viaţa reală, un prilej de socializare, de a-şi antrena mintea şi corpul, de a deprinde responsabilităţi.

Continue reading

Feb11

O sărbătoare mult așteptată, precum Paștele, trebuie să fie petrecută aşa cum se cuvine, alături de familie sau de prieteni, într-un cadru autentic, cu preparate tradiționale pe masă. Situată în mijlocul naturii, aproape de trasee montane şi de atracţii turistice, Pensiunea Banffy vă oferă un pachet atractiv pentru a petrece sărbătorile Pascale.

Continue reading

Aug20

Anul nou înseamnă, de fiecare dată, un nou început, ne facem planuri, ne punem dorințe, având speranța unui an nou plin de împliniri.  Ingredientele pentru o petrecere reușită sunt un peisaj de poveste, mese îmbelșugate, prieteni dragi și distracție din plin. Alege să petreci noaptea dintre ani la Pensiunea Banffy.

Continue reading

Aug20

Crăciunul este una dintre cele mai frumoase perioade din an. Alege să petreci un Crăciun de poveste, într-o oază de relaxare, atmosferă de basm, plină de magie, gata să-ți reîmprospăteze amintirile din copilărie. Muntele te așteaptă cu peisaje extraordinare, flori de gheață la ferestre, cu aburi înmiresmați de ceai sau vin fiert. La Pensiunea Banffy te vei bucura de priveliștea Munților Călimani, de imediata apropriere a pârtiilor de ski Bradul și Măgheruș, restaurant propriu cu preparate tradiționale și internaționale, după preferințe, saună, cameră de depozitare a echipamentului de ski, oameni calzi și primitori, voie bună.

 

Continue reading

Feb26

 

Cauți locul ideal pentru cantonamentul echipei tale?

Peisajele de poveste, traseele montane, calitatea aerului și liniștea oferită de natură, centrul SPA Banffy din apropiere, asociate cu mâncare bună și servicii de cazare deosebite, fac din Pensiunea Banffy locul ideal pentru echipa ta.

Continue reading

pachet craciun 2017
Sep01

”A fost odată ca niciodată…” așa încep poveștile nemuritoare. Trăiește-ți propria poveste într-un cadru de poveste, la Pensiunea Banffy.

Fie că alegi să-ți petreci vacanța de Crăciun la ski sau într-un loc retras, departe de agitația orașului, Pensiunea Banffy este alegerea perfectă. Bucură-te de o priveliște minunată asupra Munților Călimani, aproape de pârtiile de ski Bradul și Măgheruș, restaurant propriu cu preparate tradiționale și internaționale, saună, cameră de depozitare ski și alte beneficii.

Continue reading